Fenomenul fake news, aflat în ascensiune pe plan extern, în special în momente-cheie precum consultările publice, a început să fie tot mai răspândit şi în România, în contextul creşterii constante a numărului utilizatorilor de internet.

Potrivit rezultatelor sondajului Eurobarometru, realizat de Comisia Europeană, în luna februarie 2018, mai mult de jumătate dintre români (59%) au încredere în ştirile postate pe platformele de socializare, fără a le verifica, România aflându-se, din acest punct de vedere, pe primul loc în Europa. Majoritatea celor intervievaţi (79%) susţin că pot distinge ştirile false, iar 1 din 5 români partajează informaţiile citite.

Tipologie în plan autohton

Ştirile false întâlnite în peisajul mediatic autohton sau pe platformele de socializare pot fi clasificate în funcţie de mizele acestora:
a) strategice – utilizate ca parte a ofensivei informaţionale a unui stat sau a unei organizaţii, în vederea manipulării populaţiei, în sensul activării acesteia în sprijinul unor idei sau, din contră, producerii unei stări de apatie, dezinteres, neîncredere, dezamăgire;
b) materiale – vizează strict obţinerea de câştiguri financiare.

Deşi adesea conceptului îi sunt asociate şi ştirile false difuzate involuntar, o abordare corectă presupune delimitarea fake news de false news, sub aspectul intenţiei, în cazul fake news informaţia falsă fiind diseminată pentru a induce în eroare opinia publică.
Unul dintre cel mai des întâlnite prototipuri de fake news în plan autohton corespunde stilului tabloid, senzaţionalist, axat pe publicarea unor ştiri de clickbait (cu titluri şocante care nu susţin conţinutul), care conţin exagerări şi nu citează sursa informaţiilor. Acestea urmăresc creşterea numărului de accesări şi, implicit, a popularităţii şi câştigurilor sursei.

Nerespectarea rigorilor de redactare poate duce la apariţia unor situaţii periculoase în care publicaţiile axate pe obţinerea de foloase materiale din promovarea de fake news devin, fără a conştientiza, o portavoce pentru entităţi care diseminează astfel de ştiri ca parte a ofensivei informaţionale contra statului român.

Lipsa unui cadru legislativ adecvat

În prezent în România există o serie de prevederi legale care vizează, generic, obligaţia presei de a transmite informaţii veridice, fără însă ca acestea să poată fi aplicate exhaustiv, indiferent de mediul de propagare, inclusiv la nivelul unor forumuri, secţiuni de comentarii sau platforme de socializare.

Astfel, potrivit Legii audiovizualului nr. 504/2002, „toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”, iar „confidenţialitatea surselor de informare obligă (…) la asumarea răspunderii pentru corectitudinea informaţiilor furnizate”. Similar, Codul Deontologic Unificat adoptat de Convenţia Organizaţiilor de Media în octombrie 2009 prevede că „informaţiile false sau cele despre care jurnalistul are motive temeinice să creadă că sunt false nu vor fi publicate”, iar Codul Penal pedepseşte difuzarea de informaţii false care pun în pericol securitatea naţională.

Un cadru legislativ dedicat atât în România, cât şi în majoritatea statelor europene, trebuie să ţină cont de linia extrem de fină dintre o măsură legislativă eficientă şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, fundament al societăţii democratice, prevăzută în Constituţie sau Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.